Toata ziua pe scaun

Stai zilnic mai mult de sase ore pe scaun la birou sau acasa?
Medicii te avertizeaza: sanatatea ta e serios amenintata. Afla de ce si ce poti face ca sa eviti riscurile!

Oboseala, gat intepenit, umeri incordati, dureri de spate si de cap… Sunt neplaceri pe care le simt pe propria lor piele toti cei care isi petrec mare parte a zilei in pozitia sezand. Vestea proasta este ca statul indelungat are efecte negative asupra sanatatii pe termen lung. Si inca unele serioase!

 

Ce spun studiile
Oamenii de stiinta afirma ca, pe langa obezitate, statul indelungat pe scaun ne expune si altor probleme de sanatate: cancer de san, de colon si de prostata, diabet, boli de inima, hipertensiune si chiar depresie. De exemplu, daca timp de zece ani stai in fiecare zi mai mult de sase ore pe scaun, riscul de a suferi de o boala de inima creste cu 64%, iar pericolul de a aparea cancerul de san sau prostata creste cu 30%. Si mai alarmanta este urmatoarea concluzie: fiecare ora de stat pe scaun reduce speranta de viata cu aproximativ 21,8 minute, chiar daca (atentie!) faci miscare si mananci sanatos. Suna rau, dar expertii au si o veste buna pentru noi: putem contracara efectele negative ale sederii pe scaun aducand cateva mici transformari in rutina zilnica.

Schimbari simple, dar benefice
Spre deosebire de statul pe scaun, pozitia in picioare este ca mersul: arde surplusul de calorii, tonifica muschii, imbunatateste postura, pune sangele in miscare. Asadar, daca iti pasa de sanatatea ta, ar fi bine sa-ti schimbi unele obiceiuri:
Regula de aur: la fiecare ora, ridica-te neaparat de pe scaun (sau de pe canapea) pentru cateva minute. In acest timp, fa cateva exercitii de intindere, vorbeste la telefon, plimba-te, ia-ti un pahar cu apa sau pur si simplu stai in picioare doua minute. Un mic truc: aseaza cosul de gunoi sau imprimanta la o oarecare distanta de birou, ca sa fii nevoita sa te ridici macar din cand in cand.
Daca e posibil, alterneaza pozitiile de munca: o perioada stai pe scaun (nu mai mult de o ora fara pauza), un timp in picioare.
Alege moduri mai active de a ajunge si de a pleca de la munca. De exemplu, coboara din autobuz cu o statie mai devreme sau parcheaza masina mai departe.
Foloseste scarile in locul liftului si du-te la toaleta cea mai indepartata de biroul tau.

In loc sa-i trimiti un e-mail colegului, mergi pana la biroul lui si vorbeste cu el in persoana.

Sursa: Sanatatea de azi